Racii din Romania

Degradarea habitatelor

Cele patru specii indigene de raci din România preferă două tipuri de ape, racul-de-lac apele stagnante sau lent curgătoare, în timp ce racul-de-râu, racul-de-ponoare și racul bihorean apele din zona submontană și montană. Pretențiile lor pentru calitatea apei trebuiesc privite în strânsă legătură cu specia, așadar racul-de-lac va tolera o calitate mai slabă a apei în comparație cu celelalte două specii (de aceea este cel mai bine reprezentat în Romania). Racii care preferă apele curgătoare sunt victimele obișnuitelor deversări în albie, practic localnicii din aproape orice sat consideră râul ce trece prin spatele casei mai degrabă o „groapă de gunoi” de cât un habitat... (din păcate). Cum racii nu migrează atât de repede ca și peștii, într-un curs de apă chiar ocazional afectat de poluare, vor suferi mult. Cele mai periculoase forme de poluare sunt cele cu substanțe toxice ca deversări de detergenți, diluanți, insecticide, combustibili, ciment, var, cenușă, rumeguș și alte asemenea substanțe. Într-un pârâu în care au fost deversate asemenea substanțe mortalitatea poate fi totală din acel punct înspre aval, toată speranța de refacere rămânând în porțiunea din amonte spre izvoare. Dacă admitem faptul că unele persoane, găsind ușor de prins racii într-un izvor, pot aduna întreaga populație, dispariția racilor dintr-un râu este astfel asigurată.

Un sfat: se consumă raci de mii de ani... dar astăzi sălbăticia nu mai este ca atunci, este nevoie de prudență NU MÂNCAȚI RACI DIN PÂRAIE! (puteți vedea aici o înregistrare șocantă a ceea ce rămâne după „un grătar”).

Speciile non-indigene

În Europa, la sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost aduse câteva specii de raci în scopul de a fi crescute în ferme. Desigur că pe acea vreme nu au anticipat ce va urma, și anume „evadarea” lor din crescătorii și invadarea teritoriilor naturale. Pentru că au fost aduse cele mai rezistente și prolifice specii (din America de Nord și Australia) invazia s-a petrecut repede și sigur, în prezent Europa aflându-se în pragul unei situații incontrolabile de dispariție a speciilor indigene. Practic nu există încă vre-o modalitate de a-i opri. În unele lacuri sau heleșteie se poate aplica un insecticid puternic care va omorî absolut toate viețuitoarele, inclusiv racii, dar aceasta nu este o soluție aplicabilă pe scară largă. În prezent, România este afectată de racul-dungat în Dunăre și racul-de-lac ce trăiește acolo este primul care are de suferit.

O altă sursă de specii nou aduse o reprezintă PetShop-urile care uneori vând raci pentru acvarii. Unii acvariști (din neștiință și crezând că fac o faptă bună), atunci când racul din acvariul lor devine prea mare sau prea agresiv, decid să-l elibereze într-un râu. Este o fatalitate, pentru că astfel întregul râu devine condamnat pe termen mediu și lung.

Un sfat: nicidecum NU ELIBERAȚI RACI DIN ACVARIU ÎN NATURĂ, indiferent cât de crud pare sfatul, mai bine eutanasiați-i (o variantă este prin congelare).

Ciuma racilor

Și racii se pot îmbolnăvi. Se cunosc numeroase boli mai mult sau mai puțin periculoase, dar când vine vorba de cele mai periculoase revine în atenție problema speciilor non-indigene. Odată cu acestea, din America de Nord, a fost adusă și ciuma racilor (cunoscută științific cu numele de Aphanomyces astaci) față de care speciile din Europa nu prezintă imunitate și mor. Mai trebuie adăugat că pentru speciile americane ciuma racilor nu are niciun efect, ele fiind imune. Așadar rețeta dezastrului ecologic este completă... avem specii non-indigene invazive care mai poartă și această boală. Mai mult, agentul patogen se răspândește odată cu apa sau cu alte echipamente putând avea efecte chiar și acolo unde racul invaziv încă nu a pătruns (și efectul înseamnă mortalitate totală a racilor dintr-un râu). Nu există vre-o modalitate de tratament, ci doar de prevenire.

Un sfat e prea mult spus... (mi-aș dori să știu și eu ce e de făcut), singura măsură este să nu „ajutăm” ciuma, adică să nu intrăm în pâraie cu cizmele, sau alte echipamente cu care am fost în locuri potențial infestate (Dunărea este unul dintre ele), și desigur să nu mutăm racii din locul lor natural.

Recomandări

De la început trebuie să recunoaștem că în fața acestor amenințări, deja actuale pentru racii din România, nu prea avem cum lupta decât prin apărarea populațiilor existente. Un concept modern se referă la identificarea pâraielor bine populate cu speciile vulnerabile racul bihorean, racul-de-ponoare sau racul-de-râu și protejarea lor într-un fel de sanctuare naturale numite „ark-site”. În acest fel Administratorii de Arii Naturale Protejate, sau chiar și localnicii, vor ști unde să păstreze cât mai sănătoase populațiile pe termen lung. Având în vedere că Europa de Vest deja este puternic afectată de speciile invazive și de ciuma racilor, este foarte posibil ca prin gesturi simple făcute de noi (ca de exemplu evitarea distrugerilor în albia râurilor, a poluării, a consumului de raci) apele României să rămână în continuare bine reprezentate cu specii indigene de raci.