|
||||
|
Pontastacus leptodactylus Eschscholtz 1823 |
|
|||
|
Descriere generală. Distribuție |
||||
Rac de mărime mare şi aspect
robust, exemplarele adulte depăşind frecvent 14 cm în lungime.
Culoarea dorsală a crustei poate fi brun-gălbuie până la
brun-negricios, în funcţie de perioada de la ultima năpârlire,
vârstă sau habitat. Partea ventrală este de culoare mai deschisă ce
tinde spre alb-murdar. Rostrul are marginile paralele şi puternice,
denticulate, cu o carenă mediană evidentă. Apexul este lung şi
ascuţit. Postorbital există două creste terminate cu câte un spin.
La baza solzului antenal există un spin puternic. Şanţul cervical şi
marginile cefalotoracelui prezintă spini. Cleştii seamănă cu o
pensă, vizibil mai lungi la masculi. Atât propoditul cât şi
dactilopoditul sunt netezi, cu mici rugozităţi la palpare. Uneori
cleştii pot avea aspect de seceră.
Indigen pentru arealul Ponto-Caspic, astăzi arealul său de răspândire ocupă aproape întregul continent European, ca urmare a introducerii sale artificiale în Europa de vest. Lipseşte doar în Spania, Portugalia, Irlanda, Norvegia, Suedia şi în mare parte din Grecia (Souty-Grosset et al. 2006). În România arealul de distribuţie cuprinde zonele de câmpie fiind prezent atât în râurile mari precum şi în lacuri, pescării sau alte canale. Sunt puţine locurile unde specia poate coabita cu racul-de-râu (Astacus astacus). Odată cu invazia racului dungat (Orconectes limosus), racul-de-lac coabitează cu acesta în Dunăre. Pentru detalii vizitaţi pagina distribuţie. |
||||
|
Dimorfism sexual |
||||
 
Dimensiunea cleştilor, cel mai
adesea mai mari şi mai puternici la masculi, iar abdomenul mai lat
la femele sunt criterii în diferenţierea sexelor. Pentru o
diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor,
observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe.
La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de
pleopode puternice şi orientate anterior
(pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate
pleopodele sunt |
||||
|
Habitat și Ecologie |
||||
|
Trăieşte în ape lin curgătoare,
lacuri, eleșteie şi canale, găsind loc pentru ascunzători fie în
malurile de pământ fie în vegetaţia submersă ori diverse alte
obiecte din apă. Trăieşte şi în apele salmastre sau chiar de mare.
Este activ atât ziua cât şi noaptea consumând aproape orice fel de
hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor.
Adulţii, în lipsa hranei animale, consuma plante submerse. Uneori,
în căutarea hranei, părăseşte apa. Este mai puţin sensibil la
deficitul de oxigen, poate trăi câteva zile în afara apei, la
temperaturi scăzute. Ca şi celelalte specii de raci autohtoni, nu
suportă poluarea chimică. Duşmanii naturali sunt vidra, bizamul, şobolanii, nurca, nutria, vulpea, bursucul, păsările de apă - pentru adulţi, peştii - pentru juvenili, în special somnul, ştiuca, bibanul şi sturionii fiind cei mai mari consumatori. O problema majoră o constituia bolile parazitare de natură virală, bacteriană sau ciupercile. Ca urmare a introducerii speciilor nord-americane pe continentul european a fost adus şi oomycetul Aphanomyces astaci în faţa căruia speciile autohtone sunt vulnerabile datorită lipsei anticorpilor. Ectoparazitismul, fără a produce pagube, este frecvent întâlnit prin specii de branhiobdelide, chironomide, ostracode ş.a.m.d. Adesea pe exemplare adulte pot fi ataşate colonii de bivalve (Dreissena sp.). |
||||
|
Ciclul de viață |
||||
| Racul-de-lac se împerechează toamna, între lunile octombrie-noiembrie sau chiar decembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală. Ponta cuprinde un număr mare de ouă (180-600) şi este purtată şi îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenţi. Rata de succes este cuprinsă între 42 şi 53% din totalul pontei. Vârsta se determină după lungimea totală, astfel 0+ 15-35 mm; 1+ 38-50 mm; 2+ 45-95 mm; 3+ 86-112 mm, 4+ 110-150 mm, 5+ >155 mm. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulţii năpârlesc o dată sau de două ori pe an, între mai şi iulie. Perioada de câteva zile de după năpârlire este foarte critică în viaţa racilor. Întrucât rămân lipsiţi de duritatea crustei pot fi uşor atacaţi de peşti sau chiar alţi raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii îşi refac eventualele apendice pierdute sau vătămate însă de obicei un cleşte rupt se reface la dimensiuni mai mici. Femelele încep să producă ouă la vârsta de 2 sau 3 ani. | ||||
|
Bibliografie selectivă |
||||
|
1. Băcescu MC (1967) Fauna
Republicii Socialiste România - Crustacea, Decapoda. Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 4; 4. Pârvulescu L (2009) Ghid ilustrat pentru identificarea speciilor de raci din România. Editura Universității din Oradea, Oradea. |
||||
Galizienkrebs
écrevisse
ŕ pattes gręles
