Racii din Romania

Taxonomie

Regnul Animalia
Subregnul Eumetazoa
Încrengătura Arthropoda
Subîncrengătura Crustacea
Clasa Malacostraca
Subclasa Eumalacostraca
Supraordinul Eucarida
Ordinul Decapoda
Subordinul Pleocyemata
Infraordinul Astacidea
Familia Astacidae

Statutul de conservare

Lista Roșie IUCN – îngrijorător

Convenția de la Berna – specia nu este listată

Directiva Habitate – specia nu este listată

OUG 57/2007 – specia nu este listată

Astacus leptodactylus Eschscholtz 1823

racul-de-lac narrow-clawed crayfish Galizienkrebs écrevisse ŕ pattes gręles

Descriere generală. Distribuție

Rac de mărime mare şi aspect robust, exemplarele adulte depăşind frecvent 14 cm în lungime. Culoarea dorsală a crustei poate fi brun-gălbuie până la brun-negricios, în funcţie de perioada de la ultima năpârlire, vârstă sau habitat. Partea ventrală este de culoare mai deschisă ce tinde spre alb-murdar. Rostrul are marginile paralele şi puternice, denticulate, cu o carenă mediană evidentă. Apexul este lung şi ascuţit. Postorbital există două creste terminate cu câte un spin. La baza solzului antenal există un spin puternic. Şanţul cervical şi marginile cefalotoracelui prezintă spini. Cleştii seamănă cu o pensă, vizibil mai lungi la masculi. Atât propoditul cât şi dactilopoditul sunt netezi, cu mici rugozităţi la palpare. Uneori cleştii pot avea aspect de seceră.

Indigen pentru arealul Ponto-Caspic, astăzi arealul său de răspândire ocupă aproape întregul continent European, ca urmare a introducerii sale artificiale în Europa de vest. Lipseşte doar în Spania, Portugalia, Irlanda, Norvegia, Suedia şi în mare parte din Grecia (Souty-Grosset et al. 2006). În România arealul de distribuţie cuprinde zonele de câmpie fiind prezent atât în râurile mari precum şi în lacuri, pescării sau alte canale. Sunt puţine locurile unde specia poate coabita cu racul-de-râu (Astacus astacus). Odată cu invazia racului dungat (Orconectes limosus), racul-de-lac coabitează cu acesta în Dunăre. Pentru detalii vizitaţi pagina distribuţie.

Dimorfism sexual

Dimensiunea cleştilor, cel mai adesea mai mari şi mai puternici la masculi, iar abdomenul mai lat la femele sunt criterii în diferenţierea sexelor. Pentru o diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor, observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe. La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de pleopode puternice şi orientate anterior (pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate pleopodele sunt egale. Forma primelor doua pleopode de la masculi este şi un criteriu important în diferenţierea faţă de speciile similare, astfel primul pleopod (Pl. I) are lobul distal aproape 1/2 din lungimea totală, în timp ce pleopodul al doi-lea (Pl. II) are exopoditul aproximativ de aceeaşi lungime cu enopoditul, lobul distal al endopoditului fiind aproximativ 1/2 din lungimea sa.

Habitat și Ecologie

Trăieşte în ape lin curgătoare, lacuri, eleșteie şi canale, găsind loc pentru ascunzători fie în malurile de pământ fie în vegetaţia submersă ori diverse alte obiecte din apă. Trăieşte şi în apele salmastre sau chiar de mare. Este activ atât ziua cât şi noaptea consumând aproape orice fel de hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor. Adulţii, în lipsa hranei animale, consuma plante submerse. Uneori, în căutarea hranei, părăseşte apa. Este mai puţin sensibil la deficitul de oxigen, poate trăi câteva zile în afara apei, la temperaturi scăzute. Ca şi celelalte specii de raci autohtoni, nu suportă poluarea chimică.
Duşmanii naturali sunt vidra, bizamul, şobolanii, nurca, nutria, vulpea, bursucul, păsările de apă - pentru adulţi, peştii - pentru juvenili, în special somnul, ştiuca, bibanul şi sturionii fiind cei mai mari consumatori. O problema majoră o constituia bolile parazitare de natură virală, bacteriană sau ciupercile. Ca urmare a introducerii speciilor nord-americane pe continentul european a fost adus şi oomycetul Aphanomyces astaci în faţa căruia speciile autohtone sunt vulnerabile datorită lipsei anticorpilor. Ectoparazitismul, fără a produce pagube, este frecvent întâlnit prin specii de branhiobdelide, chironomide, ostracode ş.a.m.d. Adesea pe exemplare adulte pot fi ataşate colonii de bivalve (Dreissena sp.).

Ciclul de viață

Racul-de-lac se împerechează toamna, între lunile octombrie-noiembrie sau chiar decembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală. Ponta cuprinde un număr mare de ouă (180-600) şi este purtată şi îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenţi. Rata de succes este cuprinsă între 42 şi 53% din totalul pontei. Vârsta se determină după lungimea totală, astfel 0+ 15-35 mm; 1+ 38-50 mm; 2+ 45-95 mm; 3+ 86-112 mm, 4+ 110-150 mm, 5+ >155 mm. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulţii năpârlesc o dată sau de două ori pe an, între mai şi iulie. Perioada de câteva zile de după năpârlire este foarte critică în viaţa racilor. Întrucât rămân lipsiţi de duritatea crustei pot fi uşor atacaţi de peşti sau chiar alţi raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii îşi refac eventualele apendice pierdute sau vătămate însă de obicei un cleşte rupt se reface la dimensiuni mai mici. Femelele încep să producă ouă la vârsta de 2 sau 3 ani.

Bibliografie selectivă

1. Băcescu, M.C. (1967): Fauna Republicii Socialiste România - Crustacea, Decapoda. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 4;
2. Holdich, D. M., Haffner, P. Noël, P. Y. (2006): Species files in Souty-Grosset, C., Holdich, D. M., Noël, P. Y., Reynolds, J. D., Haffner, P. (Eds.), Atlas of Crayfish in Europe. Muséum national d’Histoire naturelle, Paris (Patrimoines naturels, 64);
3. Ingle, R. (1997): Crayfishes, lobsters and crabs of Europe - an illustrated guide to common and traded species. Chapman & Hall;

4. Pârvulescu L. (2009): Ghid ilustrat pentru identificarea speciilor de raci din România. Editura Universității din Oradea, Oradea.