Racii din Romania

<< înapoi

Astacus astacus (Linnaeus 1758)
racul-de-râu noble crayfish Edelkrebs écrevisse ŕ pieds rouges

Descriere generală. Distribuţie

determinator

Este un rac robust, de mărime medie, exemplarele adulte depăşind frecvent 10 cm în lungime. Coloritul dorsal al crustei variază de la oliv-brun până la brun-negricios, în funcţie de mai mulţi factori (printre care şi perioada de la ultima năpârlire sau vârsta). Partea ventrală este de culoare mai deschisă ce tinde spre portocaliu-roşu, mai albicios în zona abdominala şi mai intens la articulaţiile cleştilor sau pe partea ventrală a acestora. Rostrul are marginile mai mult sau mai puţin paralele şi denticulate, cu apexul ascuţit. Postorbital există două creste, prima terminată cu un spin iar cea de-a doua boantă. În spatele şanţului cervical se găsesc câţiva spini. Cleştii sunt puternici, propoditul are o scobitura mediană mărginită de doi tuberculi iar dactilopoditul un singur tubercul în treimea proximală.

Indigen, arealul său de răspândire ocupă centrul Europei din Franţa până în Rusia de Sud, Centrala şi de Nord. La nord ajunge până în Finlanda şi Suedia, fiind mai rar în Norvegia şi Marea Britanie. La sud se găseşte până în Grecia şi in nordul Italiei (Souty-Grosset et al. 2006). În România arealul de distribuţie cuprinde aproape întreaga ţară lipsind din munţii înalţi şi zona de câmpie. De asemenea arealul său se suprapune doar foarte puţin peste arealul racului-de-ponoare (Austropotamobius torrentium) - pentru detalii vizitaţi pagina Distribuţie.

Dimorfism sexual

Cleştii, cel mai adesea, sunt mai mari şi mai puternici la masculi iar abdomenul este vizibil mai lat la femele. Pentru o diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor, observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe. La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de pleopode puternice şi orientate anterior (pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate pleopodele sunt egale. Forma primelor doua pleopode de la masculi este şi un criteriu important în diferenţierea faţă de speciile similare, astfel primul pleopod (Pl. I) are lobul distal aproape 1/3 din lungimea totală, în timp ce pleopodul al doi-lea (Pl. II) are exopoditul aproximativ de aceeaşi lungime cu enopoditul, lobul distal al endopoditului fiind aproximativ 1/5 din lungimea sa.

Habitat şi Ecologie

Trăieşte în ape curgătoare (izvoare, pâraie, râuri) sau lacuri din zona montană şi submontană, oriunde găseşte locuri propice pentru ascunzători. Sapă galerii în maluri de pământ sau trăieşte ascuns printre rădăcinile submerse dar în lipsa acestora se ascunde şi sub pietre sau bolovani. Este activ mai cu seamă noaptea consumând aproape orice fel de hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor. Adulţii, în lipsa hranei animale, consuma plante submerse.
Este sensibil la deficitul de oxigen, în verile foarte călduroase se pot înregistra pierderi masive mai ales în habitatele eutrofizate.
Duşmanii naturali sunt vidra, vulpea, bursucul şi păsările de apă - pentru adulţi, peştii fiind o reală ameninţare pentru juvenili; cel mai mare consumator fiind ţiparul (Misgurnus fossilis). De asemeni, o problema majoră o constituia bolile parazitare de natură virală, bacteriană sau ciupercile. Ca urmare a introducerii speciilor nord-americane pe continentul european a fost adus şi oomycetul Aphanomyces astaci în faţa căruia speciile autohtone sunt foarte vulnerabile datorită lipsei anticorpilor. Ectoparazitismul, fără a produce pagube, este frecvent întâlnit prin specii de branhiobdelide, chironomide, ostracode ş.a.m.d.

Ciclul de viaţă

Racul-de-rau se împerechează toamna, în perioada octombrie-noiembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală (vezi imagini la pagina „Descriere generală”). Ponta cuprinde un număr mare de ouă (90-260) şi este purtată şi îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenţi. Rata de succes este cuprinsă între 55 şi 90% din totalul pontei.
Vârsta se determină după lungimea totală, astfel 0+ 15-23 mm; 1+ 25-48 mm; 2+ 50-80 mm; 3+ 60-80 mm. Rata de creştere a adultului între două năpârliri este de 5.0-10.3 mm la masculi şi 2.0-8.6 mm la femele. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulţii năpârlesc o dată sau de două ori pe an, deobicei vara. Perioada de câteva zile după năpârlire este foarte critică în viaţa racilor. Întrucât rămân lipsiţi de duritatea crustei pot fi uşor atacaţi de peşti sau chiar alţi raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii îşi refac eventualii apendici pierduţi sau vătămaţi însă deobicei un cleşte rupt se reface la dimensiuni mai mici.
Atingerea maturităţii sexuale variază în limite largi, masculii devin fertili în jurul dimensiunii totale de 60-70 mm şi pot fecunda anual. Femelele încep să producă ouă la dimensiuni cuprinse între 60 şi 80 mm iar după o depunere de pontă rămân inactive sexual unul sau chiar mai mulţi ani.

Bibliografie selectivă

1. Băcescu, M.C. (1967): Fauna Republicii Socialiste România - Crustacea, Decapoda. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 4
2. Ingle, R. (1997): Crayfishes, lobsters and crabs of Europe - an illustrated guide to common and traded species. Chapman & Hall
3. Souty-Grosset, C., Holdich, D. M., Noël, P. Y., Reynolds, J. D., Haffner, P. (Eds). (2006): Atlas of Crayfish in Europe. Muséum national d’Histoire naturelle, Paris (Patrimoines naturels, 64)

<< sus

<< înapoi
Astacus astacus (Linnaeus 1758)		racul-de-râu noble crayfish Edelkrebs écrevisse ŕ pieds rouges

Descriere generală. Distribuţie	determinator
	Este un rac robust, de mărime medie, exemplarele adulte depăşind frecvent 10 cm în lungime. Coloritul dorsal al crustei variază de la oliv-brun până la brun-negricios, în funcţie de mai mulţi factori (printre care şi perioada de la ultima năpârlire sau vârsta). Partea ventrală este de culoare mai deschisă ce tinde spre portocaliu-roşu, mai albicios în zona abdominala şi mai intens la articulaţiile cleştilor sau pe partea ventrală a acestora. Rostrul are marginile mai mult sau mai puţin paralele şi denticulate, cu apexul ascuţit. Postorbital există două creste, prima terminată cu un spin iar cea de-a doua boantă. În spatele şanţului cervical se găsesc câţiva spini. Cleştii sunt puternici, propoditul are o scobitura mediană mărginită de doi tuberculi iar dactilopoditul un singur tubercul în treimea proximală. Indigen, arealul său de răspândire ocupă centrul Europei din Franţa până în Rusia de Sud, Centrala şi de Nord. La nord ajunge până în Finlanda şi Suedia, fiind mai rar în Norvegia şi Marea Britanie. La sud se găseşte până în Grecia şi in nordul Italiei (Souty-Grosset et al. 2006). În România arealul de distribuţie cuprinde aproape întreaga ţară lipsind din munţii înalţi şi zona de câmpie. De asemenea arealul său se suprapune doar foarte puţin peste arealul racului-de-ponoare (Austropotamobius torrentium) - pentru detalii vizitaţi pagina Distribuţie.


Dimorfism sexual
	Cleştii, cel mai adesea, sunt mai mari şi mai puternici la masculi iar abdomenul este vizibil mai lat la femele. Pentru o diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor, observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe. La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de pleopode puternice şi orientate anterior (pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate pleopodele sunt egale. Forma primelor doua pleopode de la masculi este şi un criteriu important în diferenţierea faţă de speciile similare, astfel primul pleopod (Pl. I) are lobul distal aproape 1/3 din lungimea totală, în timp ce pleopodul al doi-lea (Pl. II) are exopoditul aproximativ de aceeaşi lungime cu enopoditul, lobul distal al endopoditului fiind aproximativ 1/5 din lungimea sa.


Habitat şi Ecologie
Trăieşte în ape curgătoare (izvoare, pâraie, râuri) sau lacuri din zona montană şi submontană, oriunde găseşte locuri propice pentru ascunzători. Sapă galerii în maluri de pământ sau trăieşte ascuns printre rădăcinile submerse dar în lipsa acestora se ascunde şi sub pietre sau bolovani. Este activ mai cu seamă noaptea consumând aproape orice fel de hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor. Adulţii, în lipsa hranei animale, consuma plante submerse. Este sensibil la deficitul de oxigen, în verile foarte călduroase se pot înregistra pierderi masive mai ales în habitatele eutrofizate. Duşmanii naturali sunt vidra, vulpea, bursucul şi păsările de apă - pentru adulţi, peştii fiind o reală ameninţare pentru juvenili; cel mai mare consumator fiind ţiparul (Misgurnus fossilis). De asemeni, o problema majoră o constituia bolile parazitare de natură virală, bacteriană sau ciupercile. Ca urmare a introducerii speciilor nord-americane pe continentul european a fost adus şi oomycetul Aphanomyces astaci în faţa căruia speciile autohtone sunt foarte vulnerabile datorită lipsei anticorpilor. Ectoparazitismul, fără a produce pagube, este frecvent întâlnit prin specii de branhiobdelide, chironomide, ostracode ş.a.m.d.

Ciclul de viaţă
Racul-de-rau se împerechează toamna, în perioada octombrie-noiembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală (vezi imagini la pagina „Descriere generală”). Ponta cuprinde un număr mare de ouă (90-260) şi este purtată şi îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenţi. Rata de succes este cuprinsă între 55 şi 90% din totalul pontei. Vârsta se determină după lungimea totală, astfel 0+ 15-23 mm; 1+ 25-48 mm; 2+ 50-80 mm; 3+ 60-80 mm. Rata de creştere a adultului între două năpârliri este de 5.0-10.3 mm la masculi şi 2.0-8.6 mm la femele. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulţii năpârlesc o dată sau de două ori pe an, deobicei vara. Perioada de câteva zile după năpârlire este foarte critică în viaţa racilor. Întrucât rămân lipsiţi de duritatea crustei pot fi uşor atacaţi de peşti sau chiar alţi raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii îşi refac eventualii apendici pierduţi sau vătămaţi însă deobicei un cleşte rupt se reface la dimensiuni mai mici. Atingerea maturităţii sexuale variază în limite largi, masculii devin fertili în jurul dimensiunii totale de 60-70 mm şi pot fecunda anual. Femelele încep să producă ouă la dimensiuni cuprinse între 60 şi 80 mm iar după o depunere de pontă rămân inactive sexual unul sau chiar mai mulţi ani.

Bibliografie selectivă
1. Băcescu, M.C. (1967): Fauna Republicii Socialiste România - Crustacea, Decapoda. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 4 2. Ingle, R. (1997): Crayfishes, lobsters and crabs of Europe - an illustrated guide to common and traded species. Chapman & Hall 3. Souty-Grosset, C., Holdich, D. M., Noël, P. Y., Reynolds, J. D., Haffner, P. (Eds). (2006): Atlas of Crayfish in Europe. Muséum national d’Histoire naturelle, Paris (Patrimoines naturels, 64)

		<< sus