Acasă Specii Distribuție Amenințări Proiecte Publicații Galerie foto Contact

Salut

Sunt născut în orașul Reșița (județul Caraș-Severin) dar am copilărit mai mult la țară, în comuna Vermeș. Acum lucrez la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, ca Profesor universitar la Departamentul Biologie. Predau cursurile și laboratoarele de zoologia nevertebratelor.

Din 2023, conduc doctorate și postdoctorate în cadrul Școlii Doctorale de Științe Exacte și Științele Naturii, domeniul Biologie, laboratorul Crayfish Research Centre, iar aceasta este pagina mea de mentor.

Am absolvit licența și masterul la aceeași facultate la care lucrez. Din 2010 sunt doctor în știință cu titlul tezei „Studiul comunităților acvatice de malacostracee (Crustacea: Malacostraca) din Munții Aninei”, coordonată științific de domnul Profesor Doctor Nicolae Tomescu, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Aria mea de interes o reprezintă racii. În cercetările mele încerc să acopăr cât mai mult din cunoașterea lor în România (și poate nu numai). Sunt adeptul specializărilor cât mai precise, și totodată al colaborărilor între diverse ramuri care converg cu aria mea de interes.